Asta îi în continuare la povestea din-ainte. Poate vrei s-o citești p-aia prima dată! Știu că sunt multe greșeli gramaticale. Sper să nu ofensez pe nimeni. Dacă chiar bat la ochi, un email scurt sau un comentariu mă vor ajuta să îmi readuc aminte măcar câteva reguli de bază.

***

‘De când n-am mai fost pe-acasa?’ zâce Vasile.

O întrebare atât de inocentă. Ne știm de multă vreme, eu și întrebarea asta. De vreo câteva luni încoace mă întâlnesc mereu cu ea. Abia acum îmi dau seama că de fapt întrebarea asta e pe eticheta multor sticle de vin băute în săptămânile de când am plecat.

Mama ta Vasile! Băi, au ardelenii aștia o intuiție de parcă s-or născut să răscolească. Cum să nu îți placă acasă printre oameni ca el. Poate că de-aia îs ei oameni calmi, ce dorm buștean în fiecare noapte. N-ai cum să fi altcumva! Cum poți avea griji de viitor când trăiești printre oracole. Combinația asta de oameni faini și făr-să-vrea-sau-să-știe clarvăzători îi face letali. Îs în același timp oglindă și puț de profeții auto-împlinite. Noroc că mamaie-mea o fost olteancă bătrană, un pic vrajitoare așe cum îs toate mamaiele ce-or patimit destule-n viață. Mi-aduc aminte miile de ‘Ptiu, ptiu să nu se deoache copilu!’ ce mi le zicea scuipându-mă. Mi-or trecut multe așa: căzături, ochii vineți, răceli, gripe, un vărsat de vânt, goluri în piept ultima oară când am vazut-o. Poate mi-o dat mai multe decât trebuia și unele m-or mai protejat și după.

De când n-am mai fost pe acasa? Păi prima dată când ‘am mai fost pe-acasă’ o fost acum 8 ani. Atunci o fost altfel. Bronzat, îndrăgostit și suplu, schimbat la față și la suflet. Plecasem alb, bătrân și obosit. Adică la timp.

Or urmat 3 luni de flirt continuu. Reîntors acasă, e un secret vechi de când lumea. Bărbații de când lumea or beneficiat de aura reîntoarcerii de undeva departe sau de undeva de îndelung. Mi-o plăcut să fiu din nou acasă. Mă simțeam bine. Deși în plină iarnă, încă îmi sfârâia soarele oceanului în ceafă. Nu cred că mi-am dat niciodată ceva jos de pe mine fără să fiu sigur că cineva vede măcar un petic de piele nerușinată sclipind a soare de lagună, mirosind încă a sare.

Dar asta îi altă poveste.

‘De prea mult, Vasile. De prea mult!’

‘Și di ce te-ai întors acuma?’

De ce? De-ai știi Vasile ce întrebări grele pui. Acuma? Cât de greu poa’ să fie un singur cuvânt într-o întrebare atât de simplă. Știu ce am lăsat în urmă. Știu ce am trăit. Ce greșeli am facut. Cât am încercat. Nu știu ce aș fi putut face diferit. Nu știu cum aș fi putut iubii mai mult. Știu că am fost pe-aproape de Dumnezeu de-atâta rugăciuni. Ce șigur nu știu, e de ce m-am întors acuma.

La început e ușor să iubești fără să-ți pese de nimic. E ușor să treci peste reguli, procese morale, bun simț, povețe prinse din greșelile ălor bătrâni, ani de experiențe de tot felul. Mi-o plăcut, ce-i drept. Cui nu i-ar plăcea să sâmtă că trăiește cu adevărat? Că nimic altceva nu mai contează? Puțini, poate nici unu, întâlnesc clipa asta cu sufletul împăcat. Unii poate au curajul să se împace mai repede.

La sfârșit e mai greu, când viața te prinde din urmă. Oricât am încercat să-mi protejez bula mea de ignoranța umflată ca la tot omu după formula două părți prostie la una de fericire, tot dai de ciulini. Vorba aia din bătrâni: când e să ai ghinion și-n pizdă dai de cuie.

‘Oricat de departe meri, tot acasă te întorci. Nu-i așa?’

‘Drept mă Cezare. Nici eu n-am mai fost pe la mama pe-acasă de-atât amar de vreme că nici nu-mi aduc aminte ce gust are zama de tăiței. Mi-i dor de cotoarele alea ce ramaneau când îi tăia. Mi le ținea întotdeauna pentru mine. Mâncata-i vreodată?’

‘Când am fost copil. Mie mi le țânea buna deoparte. Îmi aduc aminte și-acum mirosu lor. Mi-e greu să-i desenez fața, îi văd mâinile pe făcăleț întingând foaia aia și aruncând cu faină pe masă. Îi văd vînele sub mânecile suflecate. Vai ce ni-ai băgat în cap mă Vasile! Hai futu-le mama’n cur de mitici, că nu mai ajung la tren.’

‘Auzi mă Cezare, ia dă-i in pizda măsii de prostani. Merem până la mine în Pantelimon să-mi iau niște haine și o luăm amândoi spre casă. Știi să conduci? Băgăm amândoi, și la condus și la benzină și mâne dimineață mâncăm la mama acasă. Ce zici?’

‘Bă Vasile, bine zîci! Așe facem. Da, auzi? Ne duce Dacia asta-ta pâna acasă?’

‘Băi glumețule, da ce crezi că conduc eu aci? Ne-am luat noi doi de demult, da dacă nu-i dăm prea mult în gât, ajungem numa bine. M-o dus până acum și m-o mai duce și de-aci încolo.’

‘Numa să reușim s-o băgăm în-antâia mă Vasile, num-atâta!’

‘Stai numa să vezi!’ zice Vasile al meu și-i fute una la schimbător de să sperie trii mașini in juru nostru.

You might know her for the Pata Pata song! This one is from her early days when she was one of the few South African singers to play in front of white audiences. She left South Africa and was refused re-entry until the fall of Apartheid when Mandela asked her back.

I like this song because of the really visceral interpretation.